Completează, în caiet, copacul ideilor, și adaugă exemple din text.

Se întunecase de-a binelea. Lipiți unul de altul, Fritz și Maria nu îndrăzneau să mai rostească niciun cuvânt. În clipa aceea, ușile se deschiseră larg și din odaia cea mare năvăli o lumină puternică. Copiii rămaseră încremeniți în prag, exclamând uimiți: «A!».
Părinții se îndreptară spre ușă și, luându-i de mână, le spuseră:
— Veniți, dragi copii!
Amândoi copilașii priveau muți de uimire, cu ochi strălucitori.
Bradul înalt gemea de mere aurite și argintate, de migdale zaharisite, bomboane poleite și tot soiul de alte dulciuri îmbietoare. Sutele de lumânărele sclipeau ca stelele în ramurile bradului.
Nu le-a trebuit mult copiilor să-și vâre năsucurile iscoditoare în mulțimea jucăriilor din jurul pomului. Maria zărise, desigur, păpușile grațioase, dar era tare preocupată cu o rochiță de mătase cu panglici.
Fritz cel năzdrăvan deja încercase, în galop și în trap, noul roib, pe care îl găsise gata înșeuat lângă pom.
Între timp, sora lui descoperise la piciorul bradului un omuleț grozav.
— O, tăticule, al cui o fi omulețul acesta drăgălaș? întrebă ea.
— Acela, fetița mea, o să spargă pentru noi nucile tari și vă aparține amândurora.
Și astfel, frumosul omuleț îmbrăcat în uniformă de husari fu pe loc adoptat de copii și botezat Spărgătorul-de-nuci.“
(după E.T.A. Hoffmann, Spărgătorul-de-nuci și Regele Șoarecilor)